Noi activități în Comuna Colonești, în cadrul Parteneriatului de Dezvoltare Locală

În cadrul Parteneriatului de Dezvoltare Locală încheiat între UAT Comuna Colonești și Filiala Bacău a Societății Naționale de Cruce Roșie din România sunt realizate lunar activități în sprijinul comunității locale: lecții pe teme de educație pentru sănătate și prim-ajutor în ”Școala Gimnazială Smaranda Apostoleanu” și structurile acesteia; întruniri între reprezentanții partenerilor (SNCRR Filiala Bacau și UAT Comuna Colonesti) pentru a analiza situația comunității și a identifica acțiuni de sprijin; acțiuni în comunitate a echipelor de voluntari în vederea promovării principiilor de educație pentru o viață sănătoasă și totodată atragerea de noi voluntari; întruniri ale voluntarilor din comunitate, sub coordonarea partenerului Crucea Roșie Bacău, sunt exemple de acțiuni și activități care s-au derulat în ultimele luni, pe raza comunei Colonești.
Activitățile derulate în unitățile de învâțământ de pe raza comunei Colonești Activitățile au atât rolul de a-i învăța pe elevi noțiuni de prim-ajutor și educație pentru sănătate, dar și acela de a-i motiva să frecventeze orele de curs și să aibă rezultate școlare cât mai bune.
Parteneriatul de Dezvoltare Locală a fost înființat în cadrul Proiectului “Fii implicat în Colonești!”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operational Capacitate Administrativa 2014-2020, cod SIPOCA 875/MySmis 2014+ 151354, ce a fost implementat de Crucea Roșie Bacău în perioada 13.07.2022-12.09.2023. Obiectivul general al proiectului: “creșterea capacității organizaționale a SNCRR Filiala Bacău de a se implica în formularea unui standard comun la nivelul comunității și totodată dezvoltarea la nivel local a unei rețele de voluntari în comuna Colonești, ce vin în sprijinul comunității în situație de criză”. Valoarea totală a proiectului este 415.191 lei, din care 345.854,11 lei valoare eligibilă nerambursabilă din FSE.

Postat în Fii implicat in Colonești

În arhivă