Un al treilea exercițiu cu privire la gestionarea unuie situații de crisză/dezastru a fost organizat recent în Comuna Colonești – simularea unui incendiu de vegetație. Obiectivele exercițiului au vizat instruirea participanților pentru intervenție în situație de incendiu de vegetație și apelarea serviciilor de urgență, dar și cunoașterea modului de intervenție de către cetățenii participanți, inclusiv acordarea primului-ajutor în cazul în care o persoană a fost curprinsă de flăcări.
Au fost implicați voluntarii Subfilialei Colonești de Cruce Roșie, care au stabilit perimetrul de siguranță și au acordat cu promptitudine primul-ajutor, până la sosirea ambulanței, dar și cetățenii din comună.
Ulterior, echipa Crucii Roșii a analizat alături de membrii comunității derularea exercițiului și au fost subliniate lecțiile învățate. De asemenea, a fost prezentat și distribuit Ghidul de bune practici. Măsuri de prim-ajutor în situație de urgență/criză, ce cuprinde un capitol dedicat acțiunilor …