Istoric

 

 

Cum s-a născut ideea?

Bătălia de la Solferino

Solferino, o mică localitate din nordul Italiei. Teribila încleștare de forțe dintre trupele franco-italiene și cele austriece a lăsat pe câmpul de luptă peste 40 000 de morți și răniți. Srigătele lor disperate cerând ajutor, rămâneau fără răspuns…

Aflat întâmplător prin acele locuri, Henry Dunant ( 1828-1912 ), tânăr cetățean al Genevei, este zguduit de spectacolul halucinant, la care lua parte. Este cuprins de indignare și de milă. Ajutat de țărănci curajoase și inimoase, el începe să dea ajutor răniților, fără să facă deosebire între soldații italieni, francezi și cei austrieci.

Pentru el erau cu toții oameni aflați în suferință și ei trebuiau ajutați în mod egal.

Un gest mare de generozitate, de umanitate, un gest cu putere de simbol, un gest din care s-a născut o idee de profund umanism care, de mai mult de un secol, străbate lumea.

Lucrarea sa “O amintire de la Solferino”, apărută la Geneva, în anul 1862, zguduitor document al dramelor și suferințelor celor de la Solferino, chemare vibrantă de solidaritate umană, devine mesagerul peste timp, generații și spații geografice al idealurilor generoase și nobile ale lui Henry Dunant.

Geneva primește cu brațele deschise propunerea tânărului Dunant și, din inițiativa avocatului Gustave Moynier, președintele Societății geneveze de utilitate publică, în septembrie 1863, ia ființă “Comitetul din Geneva pentru ajutorarea militarilor răniți.”
Semnul distinctiv sub care va acționa personalul acestor organizații va fi o cruce roșie pe fond alb. Emblema reprezintă, în semn de omagiu adus lui Henry Dunant, cetățean elvețian, inversul steagului Elveției, care este o cruce albă pe fond roșu.

Crucea Roșie Română

Ca urmare a aderării, la 30 noiembrie 1874, a României la Convenția de la Geneva din anul 1864, la 4 iulie 1876 ia ființă, în actualul local al Spitalului Coltea din București, Societatea de Cruce Roșie din România. Abia creată, Crucea Roșie Română a primit botezul focului prin trimiterea, la 20 iulie 1976, a unei ambulanțe cu tineri voluntari pentru a acorda ajutor răniților din războiul sârbo-turc.

1877-1878 : Războiul de Independență. Crucea Roșie colectează fonduri pentru asigurarea bazei sale operaționale; se organizează formațiuni sanitare, cursuri de bandaje și pansamente; se constituie ambulanțe care însoțesc trupele de companie; se asigură personal sanitar auxiliar pentru unele trenuri sanitare.

1916-1918 : – Primul război mondial

• femei aparținând celor mai diferite categorii sociale, animate de profunde sentimente umanitare și patriotice, muncesc ca voluntare ale Crucii Roșii în spitale, infirmierii, cantine. Însăși Regina Maria, patroană a Crucii Roșii Române, vizitează spitalele și punctele de adunare a răniților, constatând ca voluntarii Crucii Roșii îi îngrijesc cu devotament
• Se acordă ajutor răniților sârbi în România ( 12.000 persoane), după ocuparea Serbiei de către armatele austro-ungare.
• Crucea Roșie facilitează schimbul de corespondență al prizonierilor din taberele beligerante, precum și primirea coletelor de către aceștia.
• Pentru Crucea Roșie Română, Primul Război Mondial a însemnat:
• Îngrijirea în spitalele proprii a 150.000 răniți și bolnavi; acordarea, în cantinele sale, a peste 10 milioane de prânzuri militarilor în trecere, refugiaților și populației nevoiașe;
• Sprijinirea a 64.000 de prizonieri cu hrană, îmbrăcăminte sau bani, în teoriile ocupate de puterile centrale;
• Adăpostirea în București a 3.000 de refugiați;
• Expedierea a 350.000 de scrisori cu informații, transmise pentru prizonieri și civili prin birourile sale din București și Iași;
• Distribuirea a 58.000 colete cu hrană și îmbrăcăminte prizonierilor români din lagărele inamice;
• Alocarea a 20 milioane lei pentru acoperirea cheltuielilor sale de război, din fondurile puse la dispoziție, cu generozitate de cetățeni, prin liste de subscripție, în fruntea cărora, adesea, s-au aflat nume dragi românilor ca: Geogre Enescu, Grigoraș Dinicu, Cella Delavrancea.

1939-1945 : al doilea război mondial

Crucea Roșie Română vine din nou în ajutorul răniților, bolnavilor, prizonierilor și refugiaților. Se organizează spitale de companie, sunt pregătite peste 2000 de infirmiere pentru a fi încadrate în instituții și formațiuni sanitare.

1946-1947 – Crucea Roșie acordă importante ajutoare populației înfometate din Moldova și Basarabia, în timpul secetei cumplite care ne-a bântuit țara.

1949 – 12 august – are loc cea de a 4-a Conferință de la Geneva unde sunt actualizate cele trei Convenții de la Geneva.

1952-1953 – se creează primele grupe sanitare ale Crucii Roșii, al căror scop era acela de a acorda primul ajutor în caz de catrastofe, accidente etc.

1962 – Relansarea Concursului pentru Prim-Ajutor „Sanitarii Pricepuți” de către Crucea Roșie Bacău. Pe buletinul de identitate al acestui concurs, sunt trecute următoarele date:

• anul nașterii(1962);
• locul nașterii: Bacău;
• „vinovat” de această naștere: Comitetul Județean al Crucii Rosii Bacău;

1965 – Conferința Internațională a Crucii Roșii, de la Viena, adoptă cele 7 Principii fundamentale ale Crucii Roșii. Ele stau la baza întregii activității a Societății de Cruce Roșie din România, începând cu 22 decembrie 1989.

1977 – Conferința diplomatică pentru reafirmarea și dezvoltarea Dreptului Internațional Umanitar adoptă două Protocoale adiționale la Convențiile de la Geneva, la elaborarea cărora Societatea de Cruce Roșie din România a participat direct.
Formațiunile Crucii Roșii Române participă la salvarea victimelor, acordarea primului ajutor și la căutari de persoane în urma seismului din 4 martie.

Societatea de Cruce Roșie din România organizează cea de-a XXIII-a Conferință Internațională a Crucii Roșii, forumul suprem al Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie. Evenimentul rămâne în istoria Crucii Roșii prin adoptarea unei rezoluții care stabilește Misiunea fundamentală a Mișcării.

1990 – 8-9 noiembrie – Adunarea generală extraordinară a Societății Naționale de Cruce Roșie din România pune bazele reorganizării Crucii Roșii Române și relansării acțiunii umanitare pe baza Principiilor fundamentale ale Mișcării. Au loc primele alegeri democratice de după război ; se adoptă un nou Statut ; se aprobă Liniile directoare de dezvoltare.

1990-1994 – Delegațiile permanente din România ale Federației, CICR și ale unor Societăți Naționale de Cruce Roșie din Europa, cu misiunea de a sprijini Crucea Roșie Română în procesul de reorganizare și de dezvoltare.

1991- În  acest an, Crucea Roșie Bacău,cu sprijinul  Elveției  și-a început activitatea într-un sediu nou, din strada Oituz 61, în care funcționăm și în ziua de azi.

1995 – 29 decembrie – Este adoptată și promulgată Legea Societății Naționale de Cruce Roșie din România, nr.139/1995.

1997 – Mari inundații în 17 județe ale țării printre care se numără și Bacăul. În această perioadă Crucea Roșie Bacău a sprijinit victimele inundațiilor din toate zonele afectate: -construcțiii case, distribuții alimente, îmbrăcăminte, pachete igienico-sanitare și toate cele necesare.

2002 – Inundații catrastofale și furturi devastatoare au afectat populația din 28 de județe, fapt ce a necesitat intervenția Crucii Roșii Bacău ca depozit zonal de intervenție în situații de urgență pentru județele Covasna,Harghita,Brașov,Vrancea, Buzău, aceștia fiind ajutați cu alimente de bază, îmbrăcăminte, încălțăminte, paturi, lenjerie de pat.

De-a lungul anilor și până în prezent Crucea Roșie Bacău a acordat asistență comunității noastre și din alte țări care au avut de suferit de pe urma catastrofelor naturale (sprijin pentru Asia).