Arhiva lunara: martie 2024

„Ghid de bune practici. Măsuri de prim-ajutor în situație de urgență/criză” – livrabil în cadrul Proiectului „Fii implicat în Colonești!”

”Ghid de bune practici. Măsuri de prim-ajutor în situație de urgență/criză”, material realizat sub formă de broșură, a fost diseminat în comuna Colonești în toată perioada de implemantare a Proiectului ”Fii implicat în Colonești!”, dar și ulterior, în cadrul activităților derulate în comunitate.

Ghidul cuprinde capitole dedicate tipurilor de risc la nivel național, tipurilor de risc specifice UAT comuna Colonești, managementului situațiilor de urgență/criză în cadrul comunei Colonești, precum și acțiuni concrete ce trebuie realizate în momentul producerii unei situații de criză/dezastru (studii de caz: cutremur, incendiu de vegetație, accident rutier).

Descarca Ghid bune practici

Postat în Fii implicat in Colonești

Noi activități în Comuna Colonești, în cadrul Parteneriatului de Dezvoltare Locală

În cadrul Parteneriatului de Dezvoltare Locală încheiat între UAT Comuna Colonești și Filiala Bacău a Societății Naționale de Cruce Roșie din România sunt realizate lunar activități în sprijinul comunității locale: lecții pe teme de educație pentru sănătate și prim-ajutor în ”Școala Gimnazială Smaranda Apostoleanu” și structurile acesteia; întruniri între reprezentanții partenerilor (SNCRR Filiala Bacau și UAT Comuna Colonesti) pentru a analiza situația comunității și a identifica acțiuni de sprijin; acțiuni în comunitate a echipelor de voluntari în vederea promovării principiilor de educație pentru o viață sănătoasă și totodată atragerea de noi voluntari; întruniri ale voluntarilor din comunitate, sub coordonarea partenerului Crucea Roșie Bacău, sunt exemple de acțiuni și activități care s-au derulat în ultimele luni, pe raza comunei Colonești.
Activitățile derulate în unitățile de învâțământ de pe raza comunei Colonești Activitățile au atât rolul de a-i învăța pe elevi noțiuni …

Postat în Fii implicat in Colonești

Parteneriatul de Dezvoltare Locală continuă

Parteneriatul de Dezvoltare Locală, încheiat între UAT Comuna Colonești și Filiala Bacău a Societății Naționale de Cruce Roșie din România a fost înființat în cadrul Proiectului “Fii implicat în Colonești!”.
În cadrul acestui partenerait se derulează o serie de activități benefice pentru membrii comunității din comuna Colonești: întruniri lunare între reprezentanții partenerilor (SNCRR Filiala Bacau și UAT Comuna Colonesti) pentru a analiza situația comunității și a identifica acțiuni de sprijin; acțiuni în comunitate, a echipelor de voluntari în vederea promovării principiilor de educație pentru o viață sănătoasă și totodată atragerea de noi voluntari; întrunire lunară a voluntarilor din comunitate, sub coordonarea partenerului Crucea Roșie Bacău. Acestea sunt exemple de acțiuni și activități care s-au derulat în ultimele luni, pe raza comunei Colonești.
De asemenea, sunt realizate lunar instruiri pe teme de educație pentru sănătate și prim-ajutor în ”Școala Gimnazială Smaranda …

Postat în Fii implicat in Colonești

Activități de educație pentru sănătate, derulate în cadrul Parteneriatului de Dezvoltare Locală

În cadrul Parteneriatului de Dezvoltare Locală încheiat între UAT Comuna Colonești și Filiala Bacău a Societății Naționale de Cruce Roșie din România sunt realizate lunar instruiri pe teme de educație pentru sănătate și prim-ajutor în ”Școala Gimnazială Smaranda Apostoleanu” și structurile acesteia. Voluntarii Crucii Roșii învață elevii principalele măsuri de prim ajutor de bază: resuscitarea, modalitățile de intervenție în caz de hemoragie și fracturi, cum trebuie procedat și mai ales cum nu trebuie procedat în caz de accident, noțiuni de igienă, precum și modalități de prevenire a bolilor transmisibile pe cale aeriană. Informațiile prezentate sunt considerate foarte utile, atât de către copii, cât și de către cadrele didactice.
Parteneriatul de Dezvoltare Locală a fost înființat în cadrul Proiectului “Fii implicat în Colonești!”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operational Capacitate Administrativa 2014-2020, cod SIPOCA 875/MySmis 2014+ 151354, ce a …

Postat în Fii implicat in Colonești