Arhiva lunara: august 2013

Crucea Rosie Bacau, alaturi de locuitorii din Moinesti

Echipa Crucii Roşii Române, filiala Bacău, a fost prezentă vineri, 23.08, în parcul din orașul Moinești, unde a organizat un punct de prim-ajutor. Voluntarii au măsurat tensiunea arterială, au determinat glicemia şi au distribuit pliante informative.

Totodată, participanţii au fost consiliaţi în privinţa modalităţii de a lupta împotriva efectelor caniculei, iar copiii s-au bucurat de surprizele cu care au fost întâmpinați: baloane modelate sau cu însemnele Crucii Roşii și activități de face-painting.

Așa cum am anunțat de la începutul verii, pentru a veni in sprijinul locuitorilor judetului nostru, Crucea Roșie Bacău a organizat până în acest moment acțiuni de acest fel în municipiul Bacău – Parcul Trandafirilor, Parcul Catedralei, Parcul Cancicov-, dar și în orașele Slănic Moldova, Comănești și Moinești.IMAG0929[1]

Postat în Noutati

Crucea Roșie Bacău continuă să fie alături de locuitorii din Comănești la Zilele Orașului

Comăneștiul a îmbrăcat haine de sărbătoare în acest sfârșit de săptămână, iar Crucea Roșie Bacău a fost alături de locuitorii orașului. La manifestările prilejuite de Zilele orașului Comănești 2013, echipa Crucii Roșii Bacău a asigurat medicina de urgență.

Astfel, joi, 15 august, voluntarii noștri au fost prezenți la muzeul Dimitrie Ghica, acolo unde autoritățile locale au acordat titlul MODEL DE VIAȚĂ familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Vineri, 16 august, am participat la ceremonialul militar-religios, închinat eroilor căzuți în Primul Război Mondial de la Cimitirul International al Eroilor.

De asemenea, La „Galion“, acolo unde au urcat pe scenă artiști cunoscuți, iar locuitorii orașului au fost prezenți în număr mare, Crucea Roșie Bacău a instalat un punct de prim-ajutor, voluntarii fiind pregătiți să intervină în orice moment._MG_9888

Postat în Noutati

Crucea Roșie Bacău asigură medicina de urgență la Zilele Orașului Comănești

În intervalul 15-18 august, echipa Crucii Roșii Române, filiala Bacău, este prezentă la Comănești, la activitățile prilejuite de zilele orașului.

Astfel, joi, 15 august, voluntarii au asigurat medicina de urgență la muzeul Dimitrie Ghica, acolo unde autoritățile locale au acordat titlul MODEL DE VIAȚĂ familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Suntem alături de locuitorii orașului Comănești și în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, 16, 17 și 18 august, pentru a interveni în caz de urgențe._MG_8904

Postat în Noutati

Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Bacău, prezent la Streeetball Challenge Bacău

Pe 10 si 11 august, s-a desfășurat în Bacău, pe terenul de educație-fizică al Colegiului Tehnic “Anghel Saligny”, cea de-a treia ediție a Streeetball Challenge, o competiție de baschet de stradă.

Voluntari din cadrul Crucii Rosii Bacău, alături de Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii (SACRO) Bacău au fost prezenți la eveniment, asigurând asistența medicală de urgență.P1050873

Postat în Noutati

Un nou punct de prim-ajutor în Parcul Cancicov

Crucea Roşie Bacău a instalat joi, 8 august, un nou punct de prim-ajutor şi informare în Parcul Cancicov.

Voluntarii Crucii Roșii Bacău au venit astfel în sprijinul băcăuanilor prin măsurarea tensiunii arteriale și determinarea glicemiei. Totodată, având în vedere zilele călduroase cu care ne confruntăm, cei prezenți au primit sfaturi pentru a se proteja de caniculă. Nu au fost uitați nici copiii, care s-au bucurat de surprizele cu care au fost întâmpinați: baloane modelate și activități de face-painting.

În perioada următoare, până la sfîrşitul verii, vom continua să organizăm astfel de acţiuni în municipiul Bacău, dar şi în celelalte oraşe din judeţ.

_MG_9313

Postat în Noutati