Prevenire

Un dezastru poate produce tulburări masive în funcționarea societății și îi poate compromite mediul, la toate nivelurile.

Frecvența și complexitatea crescută a dezastrelor au prezentat provocări pentru Crucea Roșie Bacău încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Crucea Roșie Bacău este singura organizație umanitară din județ, care, în conformitate cu legea 139/1995 modificată și completată de Legea nr. 524/2004, Statutul SNCRR, Legea 481 din 2004 privind protecția civilă, HG 2288 din 2004, are atribuții clare ca auxiliară a autorităților publice, mai ales în domeniu prevenirii și intervenției în caz de dezastre.

 

VOLUNTARII CRUCII ROȘII SUNT PREGĂTIȚI  SĂ INTERVINĂ ÎN CAZ DE DEZASTRE

În ceea ce privește pregătirea voluntarilor pentru intervenția în caz de dezastre, filiala Bacău participă an de an la taberele naționale de instruire în acest scop și ne referim la cele mai recente exemple: Tabara de pregatire si instruire interventie situatii de urgenta si prim ajutor, Slanic Moldova, august 2011-3 voluntari participanti, Tabara de pregatire si instruire interventie situatii de urgenta si prim ajutor, Cheile Gradistei, august 2012- 3 voluntari participanti, Tabara de pregatire si instruire interventie situatii de urgenta si prim ajutor, Cheile Gradistei, august 2013- 3 voluntari participanti.

Echipa Crucii Roșii Bacău participă la simulari – exercitii pe tipuri de risc

În fiecare an participăm la simulari – exercitii pe tipuri de risc (incendii, cutremure, inundatii, accidente auto, diverse situatii pentru a testa abilitatile populatiei), organizate în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Atribuțiile Crucii Roșii se referă la acordarea primului ajutor de baza și asistarea populatiei evacuate.