Arhiva lunara: mai 2010

Crucea Roşie Bacău susţine campania Ziua Europeană Împotriva Obezităţii (ZEIO), prin acţiuni publice la nivel local

Bacau, 21 mai 2010 – Societatea Naţională de Cruce Roşie din România se alătură comunităţii internaţionale şi susţine campania Ziua Europeană Împotriva Obezităţii (ZEIO), prin organizarea unei serii de acţiuni publice în cele mai importante oraşe din ţară printre care si Bacăul , pe parcursul zilei de sâmbătă, 22 mai.

Voluntarii Crucii Roşii Române si medici de familie vor acorda asistenţă şi consultanţii gratuite în corturi amplasate în toată reţeaua centrelor din România: Arad, Bacău, Brăila, Braşov, Buzău, Constanţa, Călăraşi, Dolj, Harghita, Ilfov, Iaşi, Galaţi, Neamţ, Olt, Tulcea, Teleorman, Vrancea şi Bucureşti (Parc Titan, Parc Carol si Parc Herăstrău).

În Bacău,  in cortul amplasat in Parcul Trandafirilor, incepând cu orele 11,00, se va măsura glicemia, tensiunea, greutatea şi se va calcula indicele de masă corporală (IMC) pentru persoanele interesate. De asemenea, informaţii cu privire la campania Ziua Europeană Împotriva Obezităţii …

Postat în Noutati

Gala Crucii Rosii Bacau a dat startul Campaniei de strangere de fonduri

Primul eveniment al campaniei Lumea este a noastră, Decizia este ta! Împreună pentru Umanitate! a fost   Gala  Crucii Roşii Bacău care s-a desfasurat si in acest an  la Restaurant Arcadia, în incinta Arena Mall.

Gala Crucii Rosii Bacau aflata la a treia editie, este un eveniment  anual, organizat în Luna Mai-Luna Crucii Roşii, care evidenţiază implicarea socială a companiilor, firmelor, instituţiilor, a cetăţenilor.

Au fost  premiate şi activităţile de atragere de fonduri prin donatiile  salariale ( cotizatii , achizitii bratari umanitare)  sponsorizările, voluntariatul şi nu finantarile sau subventiile.

În cadrul Galei, umanitatea, buna dispoziţie , competitivitatea s-au împletit armonios având la bază un scop comun, acela de a atrage fonduri pentru beneficiarii proiectelor Crucii Roşii Bacău.

In cadrul Galei a fost licitata colectia de icoane pusa la dispozitie de tanarul pictor de 12 ani, Ovidiu Rusu, elev la Liceul …

Postat în Noutati

Crucea Rosie Bacau se pregateste pentru Gala

Primul eveniment al campaniei:

Lumea este a noastra, Decizia este ta! Împreuna pentru Umanitate!

Gala Crucii Rosii Bacau, eveniment anual, se va desfasura în Luna Mai – Luna Crucii Rosii, care marcheaza aniversarea a151 de ani de existenta- in data de 20, la Restaurant Arcadia, în incinta Arena Mall, etaj II, orele 18,30.

Scopul principal al Galei este de a multumi celor care au sustinut îndeplinirea misiunii noastre, au promovat valorile organizatiei noastre si de a reuni pe toti cei care doresc sa sprijine Campania.

În cadrul evenimentului vor fi recunoscute si premiate companiile, instituiile, firmele si voluntarii care au excelat în activitatile din anul trecut.

Categoriile de premii din acest an vor fi:

  • Institutia cu cea mai mare contributie din partea angajatilor
  • Premiul special pentru servicii pro-bono
  • Premiul pentru Sponsorul Anului,
  • Premiul pentru pentru Cel mai bun
Postat în Noutati

8 Mai, Crucea Rosie Bacau celebrează Ziua Internaţionala a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii

Societăţile Nationale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie din întreaga lume, marchează Ziua Internaţională a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii prin semnalarea provocărilor umanitare ale urbanizării.

Violenţa, sărăcia, lipsa de alimente, asistenţa medicală insuficientă, accesul necorespunzător la apă şi canalizare, schimbările climatice sunt printre puţinele provocări cu care se confruntă oamenii din oraşe şi din alte zone dens populate de pe glob dar şi beneficiarii proiectelor noastre. Totuşi, modul de viaţă urban prezintă, de asemenea, oportunităţi enorme şi poate servi ca un motor de incluziunea socială, diversitate culturala si cresterea economica.

Deseori, suferinţa lor trece neobservată şi pare de  necontrolat. În efortul nostru de a oferi  asistenţă acestora conform misiunii noastre, Crucea Roşie Bacău, în data de 8 mai – dată marcată în calendarul întregului mapamond ca Ziua Mondială a Mişcării de Cruce Roşie anunţă lansarea campaniei:

Lumea este

Postat în Noutati

Suflet răpus de singurătate, casă mistuită de flăcări

“Aflasem încă de mic de existenţa Crucii Roşii Bacău. Ştiam că voluntarii din cadrul acestei organizaţii sunt implicaţi în tot felul de activităţi. Şi mai ales auzeam că îi ajutau pe cei sinistraţi şi pe cei necăjiţi. Însă, nu mi-am putut imagina vreodată , că şi eu, la rândul meu, voi fi ajutat de cei de la Crucea Roşie. ”

Acestea sunt vorbele unui bărbat singur, din satul Fundeni, comuna Secuieni care tocmai a fost lovit de soartă zilele trecute. Pe lângă faptul că singurătatea îşi făcuse culcuş în sufletul său şi trăia foarte greu, muncind zilier pentru a-şi câştiga pîinea de pe o zi pe alta, necazul pare că se ţine de capul lui.

În data de 5 mai, dl Sergiu a aprins focul şi a plecat de acasă pentru a rezolva diferite treburi prin sat. La nici câteva …

Postat în Noutati