În perioada de sustenabilitate a proiectului ”Echitate pentru sănătate, echitate pentru o viață mai bună”, continuă Cluburile sanitarii pricepuți

În perioada vacanței școlare, au continuat activitățile din cadrul Cluburilor Sanitarii pricepuți, organizate în școlile din comuna Blăgești și cartierul Șupan din Comănești, județul Bacău. Reamintim că ne aflăm în perioada de sustenabilitate a Proiectului ”Echitate pentru sănătate, echitate pentru o viață mai bună”, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021, în cadrul Programului “Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”, finalizat cu succes în luna septembrie a anului 2023.
În cadrul Cluburilor Sanitarii pricepuți au fost organizate ateliere în aer liber, în care copiii au învățat acordarea primului ajutor de bază, prin exerciții și simulări adaptate vârstei, sub coordonarea instructorilor de la Crucea Roșie Bacău. Scopul este acela de a forma deprinderi de acordare a primului ajutor, dar și principii de viață sănătoasă în rândul elevilor.
Proiectul a avut obiectiv general creşterea incluziunii sociale şi abilitarea a 1400 de romi din zone rurale și urbane marginalizate ale județului Bacău: satele Buda-cătun Șipote și Poiana Negustorului din comuna Blăgești și cartierul Șupan din orașul Comănești. Valoarea totală a proiectului: 2.972.333,25 lei, dintre care valoarea grantului este de 2.912.558,75 lei.

Postat în Echitate pentru sanatate, Noutati

În arhivă