Copiii din cartierul Șupan devin sanitari pricepuți

Deși este vacanță școlară, continuă acțiunile echipei Crucii Roșii Bacău în unitățile de învățământ din comuna Blăgești și din cartierul Șupan din orașul Comănești, derulate în cadrul Proiectului “Echitate pentru sănătate, echitate pentru o viață mai bună!”.

Săptămâna aceasta, elevii Școlii Gimnaziale nr. 4 din Comănești au participat la o serie de activități în în cadrul Clubului Sanitarii Pricepuți, în urma cărora au învățat, alături de colegii de la Crucea Roșie: însuşirea și aplicarea cunoştinţelor despre acordarea corectă a primului ajutor de bază, noţiuni privind adoptarea unui mod de viaţă sănătos, precum şi însuşirea cunoştinţelor despre Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie.
“Este esențial să învățăm din copilărie măsuri de prim ajutor: cum să acționăm în cazul unei arsuri, în cazul unei plăgi, când trebuie sunat la ambulanță, ce trebuie să spunem la 112. De la vârste mai mari, deja putem învăța elevii să facă manevre de resuscitare și să acorde primul ajutor. Echipa noastră a fost foarte plăcut surprinsă de dăruirea acestor copii, de dorința și capacitatea lor de a-și însuși informații și de a le pune în practică“, a afirmat cu această ocazie Mirela Blănaru, asistent medical și instructor prim-ajutor.
Proiectului “Echitate pentru sănătate, echitate pentru o viață mai bună!”, este implementat de Crucea Roșie Bacău în parteneriat cu Primăria Blăgești, Primăria Comănești și Asociația Europeană a Romilor pentru Progres și Promovare Interculturală.

Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021, în cadrul Programului “Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”, administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială, în calitate de Operator de Program, și are ca ca obiectiv general creşterea incluziunii sociale şi abilitarea a 1400 de romi din zone rurale și urbane marginalizate ale județului Bacău: satele Buda-cătun Șipote și Poiana Negustorului din comuna Blăgești și cartierul Șupan din orașul Comănești. Valoarea totală a proiectului este de 2.972.333,25 lei, dintre care valoarea grantului este de 2.912.558,75 lei.

Postat în Echitate pentru sanatate

În arhivă