Arhive

Crucea Roșie Română sărbătorește Ziua Mondială a Primului Ajutor

Bacău, 8 septembrie 2012: Crucea Roșie Română marchează sâmbătă, 8 septembrie, Ziua Mondială a Primului Ajutor, prin mai multe manifestări.

În luna septembrie „Luna Crucii Roşii Române”, Crucea Roşie Bacău pregăteşte în domeniul acordării primului ajutor şi intervenţie la dezastre, voluntari care fac parte din Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Deoarece este esenţial să ştii să acorzi primul ajutor în caz de nevoie, scopul principal al Crucii Roşii Bacău este ca în luna septembrie, să încurajeze populaţia să se pregătească pentru orice situaţie neprevăzută şi să conştientizeze importanţa cunoaşterii tehnicilor de Prim Ajutor.

Federaţia Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie sărbătoreşte Ziua Mondială a Primului Ajutor cu tema ‘’Primul ajutor pentru populaţia vulnerabilă”. Potrivit Federaţiei, orice persoană are posibilitatea de a învăţa să acorde Primul Ajutor şi să salveze vieţi, punând accent pe capacitatea comunităţilor vulnerabile în acordarea …

Postat în comunicate

EDIȚIE JUBILIARĂ PENTRU CONCURSUL PENTRU EDUCAȚIE SĂNĂTATE ȘI PRIM AJUTOR “SANITARII PRICEPUȚI”

PROIECT FINANȚAT CU SPRIJINUL PRIMĂRIEI BACĂU ȘI CONSILIULUI LOCAL BACĂU

Bacău, 02.06.12: Demarat în anul 1962, la inițiativa Comitetului de Cruce Roșie Bacău, Concursul pentru Sănătate şi Prim-Ajutor „Sanitarii Pricepuţi” împlinește în acest an 50 ani de existență. Este singurul concurs de acest gen care se desfăşoară în şcolile şi liceele din România, bucurându-se de un interes deosebit din partea elevilor şi a cadrelor didactice.

Dintre obiectivele sale se numără: însuşirea cunoştinţelor despre acordarea corectă a primului ajutor de bază, dezvoltarea sentimentului solidarităţii umane faţă de cei aflaţi în suferinţă, noţiuni privind adoptarea unui mod de viaţă sănătos, precum şi însuşirea cunoştinţelor despre Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie.

În zilele de 3 și 4 iunie, Sala de Atletism Bacău găzduiește Concursul “Sanitarii Pricepuți”- faza județeană, pentru clasele IX-XII și V- VIII.

Accidentele, rănile şi bolile pot apărea …

Postat în comunicate

România lansează oficial Anul  European al  Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii între Generaţii 

Bucureşti, 2 martie 2012 – Conferinţa naţională de lansare a  „Anului  European al  Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii între Generaţii” va avea loc la Bucureşti – hotel Intercontinental -, în data de 2 martie 2012. Dna Claudia Boghicevici, ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, şi dl Idu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, vor vorbi în deschiderea conferinţei.

În cadrul  acesteia,  principalii vorbitori  din  mediul academic şi sectorul public vor prezenta consecinţele procesului de îmbătrânire a populaţiei în România, precum  şi  domeniile majore de intervenţie pentru dezvoltarea unei societăţi inclusive pentru toate vârstele. Reprezentanţii Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice, o serie de personalităţi desemnate drept ambasadori naţionali ai Anului European, precum şi alte persoane mai în vârstă vor vorbi de asemenea despre propria lor experienţă de viaţă.

Exemple de bune practici vor fi prezentate de diferite ONG-uri, autorităţi locale  …

Postat în comunicate

CAMPANIA “APEL PENTRU PERSOANELE IZOLATE DE ZĂPADĂ”

Bacău, 12 februarie 2012 : Ninsorile și viscolul din ultimele două săptămâni au declanșat o luptă de forțe a celor de la Crucea Roșie Română pentru sprijinirea persoanelor blocate din cauza nămeților de zăpadă,  din zonele cele mai afectate din România, județul Buzău, Vrancea și Ialomița, unde au fost donate până în prezent aproximativ  3 tone de alimente și pâine.

La nivel local, din pricina ninsorii abundente și imposibilității procurării de hrană, mai multe cazuri de familii de nevăzători, bătrâni singuri, familii defavorizate cu mulți copii mici din comunele Corbasca, Lilieci, Traian au fost sesizate de către Crucea Roșie Bacău, aceștia fiind ajutați cu alimente greu perisabile și apă.

Până acum, cetățenii au dat dovadă de implicare și solidaritate, donându-se astfel aproximativ 100 de kilograme de alimente în cutiile special amenajate din cadrul Băncii de Alimente ce se regăsesc în …

Postat în comunicate

Caravana Moș Crăciun a Crucii Roșii Bacău și-a descărcat sacii

Bacău, 22 decembrie 2011: În această perioadă magică a Sărbătorilor, voluntarii culeg roadele eforturilor muncii lor depuse de până acum, pentru a-l ajuta pe Moș Crăciun să împartă cadouri familiilor, copiilor și persoanelor nevoiașe din localitățile: Onești, Slănic Moldova, Oituz, Moinești, Comănești, Corbasca, Răcăciuni, Colonești, Răchitoasa, Plopana, Secuieni, Traian si Bacău .

În continuare, ajutoarele lui Moșu’ pregătesc daruri și pentru alte persoane, unde Caravana Moș Crăciun va poposi în fiecare zi până in ziua Ajunului.

Povestea unor suflete

O poveste ce nu începe cu A fost odată ca niciodată … ci cu au fost dintotdeauna niște suflete ce nu s-au putut bucura de SărbătoriSunt ani în viața noastră când nu ne mai dorim nimic de Crăciun decât să nu mai suferim atunci când avem dureri insuportabile, când bradul nu mai are rost să îl împodobim sau

Postat în comunicate