Arhiva anuala: 2018

Crucea Rosie Bacau, prezenta la Scoala de vară din comuna Traian

Echipa Crucii Rosii Bacau s-a implicat in Scoala de vară organizată în această săptămână de Parohia ortodoxă din comuna Traian. Inițiativa se adresează copiilor din comunitate, cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. Colegii noștri au realizat o demonstrație de prim ajutor, iar cei prezenți au exersat apoi manevrele învățate.

 pt site
Postat în Noutati

La multi ani, Crucea Rosie Română!

De 142 de ani, generațiile de voluntari ai Crucii Roșii, ghidați de principiul umanității, au fost prezenți acolo unde oamenii au avut cea mai mare nevoie. Din 1876, Crucea Roșie Română s-a aflat mereu în prima linie a asistenței umanitare, oriunde pentru oricine. Astăzi, Crucea Roșie își reafirmă angajamentul față de umanitate: ameliorarea suferinței umane, protejarea demnității și a vieții, răspunsul prompt în situații de urgențe.
Echipa Crucii Roșii Bacău a decis că cel mai bun mod de a celebra acest moment este să fie în stradă, în mijlocul băcăuanilor. Evenimentul a fost marcat prin activități speciale desfasurate în Parcul Cancicov: demonstrații de prim-ajutor, determinarea tensiunii arteriale și a glicemiei, jocuri pentru copii, distribuție de pliante informative.…

Postat în Noutati

Crucea Roșie a lansat în Bacău proiectul O șansă pentru fiecare, o șansă pentru toți

În data de 14 iunie 2018, în Sala de ședințe a Instituției Prefectului, s-a derulat Conferința organizată cu ocazia lansării proiectului “O șansă pentru fiecare, o șansă pentru toți”, proiect cofinanţat în cadrul  Programului Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară AP 6 „Educație și competențe, apel de proiecte nr. 4, „Scoala pentru toti (cod proiect POCU – 74/6/18/107034). Au participat la eveniment IOAN-SILVIU LEFTER, Director general Societatea Națională de Cruce Roșie din România, DUMITRU BONTAȘ, Președintele Comitetului Filialei Bacău, DAN-MARCEL BABLIUC, Director Filiala Bacău a Societății Naționale de Cruce Roșie din România, NICUȘOR ANDONE PUȘCAȘU, Primarul Comunei Corbasca, IANCU VALENTIN MÂRZAC, Primarul Comunei Colonești și DUMITRU-COSMIN DAVID – Primarul Comunei Secuieni, reprezentanti ai institutiilor publice din Bacău și ai societății civile.

Pe parcursul conferinței au fost detalii referitoare la derularea proiectului, etapele și activitățile acestuia, precum și la …

Postat în Noutati

Deșteptarea, 30/03/2018: De Paște, Crucea Roșie pune mâncare pe mesele sărmanilor

Aproximativ 1.000 de familii cu venituri mici primesc anul acesta un ajutor consistent din partea Crucii Roșii Române, filiala Bacău. Cele 1.000 de pachete vor ajunge în aproximativ 22 de comune din județul Bacău. Beneficiarii găsesc în ele produse de bază (zahăr, ulei, mălai, făină, orez, paste făinoase, conserve). Familiile care au copii primesc în plus dulciuri și jucării adecvate vârstei.

De Paște, Crucea Roșie pune mâncare pe mesele sărmanilor

Postat în Aparitii in presa

A început Caravana de Paște în sprijinul persoanelor nevoiașe

În această perioadă, ambulanțele Crucii Roșii merg în județ pe diferite trasee, pentru a îmbogăți masa de Paște pentru cei nevoiași.  Produsele sunt achiziționate prin eforturi proprii de Crucea Roșie Bacău, la care se adaugă cele donate Băncii de alimente, în containerele pe care băcăuanii le pot găsi în magazinele Auchan, Carrefour, CORA, METRO și Selgros.
Primul traseu al Caravanei de Paște pentru persoanele nevoiașe a cuprins comunele Colonești și Răchitoasa. Cincizeci de familii lipsite de posibilități financiare au primit pachete cu produse alimentare de la echipa Crucii Roșii Bacău29345362_1628271643946713_853122959_n

Postat în Noutati