SANATATE SI PREVENIRE

Educatia pentru sanatate se regaseste printre activitatile desfasurate constant de Crucea Rosie Bacau, de-a lungul celor 132 de ani de activitate.

Prin aplicarea acestui program se urmareste atingerea urmatoarelor obiective:

  • promovarea normelor de igiena personala si colectiva;
  • prevenirea si combaterea bolilor transmisibile;
  • prevenirea si combaterea consumului de alcool, tutun si droguri;
  • prevenirea si combaterea bolilor netransmisibile.

Daca in urma cu un secol organizatia derula campanii de combatere a malariei si tifosului, astazi Crucea Rosie Bacau activeaza in domeniul prevenirii si combaterii HIV/SIDA, TB si gripei aviare,porcine, implicandu-se de fiecare data in problemele prioritare de sanatate publica.

Programul se adreseaza intregii populatii, in general, si, in mod special, tinerilor, iar actiunile se desfasoara in parteneriat cu organizatii guvernamentale si nonguvernamentale.

Programul de sanatate este derulat cu sprijinul voluntarilor pregatiti in cadrul unor seminarii organizate de Crucea Rosie Romana.

Crucea Rosie Bacau elaboreaza si distribuie materiale de informare: pliante, brosuri cu tematica educativ-sanitara in cadrul campaniilor si actiunilor cu teme specifice.

Crucea Rosie Bacau a organizat numeroase activitati publice de promovare a sanatatii si a unui stil de viata sanatos. Pe parcursul ultimilor ani s-au marcat Zilele din Calendarul Sanatatii al OMS precum si cele proprii stabilite de Crucea Rosie Romana :

ZIUA INDRAGOSTITILOR, ZIUA MONDIALA A SANATATII, 1 IUNIE, ZIUA DE LUPTA IMPOTRIVA DROGURILOR , ZIUA MONDIALA FARA FUMAT, ZIUA VARSTNICULUI, ZIUA DE LUPTA IMPOTRIVA FOAMEI, ZIUA CRUCII ROSII.

Crucea Rosie Bacau in scopul prevenirii imbolnavirilor organizeaza urmatoarele cursuri:

  • Cursuri de prim ajutor pentru voluntari, angajati, si toate categoriile socio profesionale la cererea acestora : viitori soferi, categorii de muncitori cu grad mare de accidentare, profesori, elevi, etc.
  • Cursuri de Sora de Cruce Rosie cu durata de 8 luni;
  • Cursuri de ingrijitori persoane bolnave (batrani si copii) – cu durata de 6 luni;
  • Cursuri de Baby sitter cu durata de 3 luni.

Pentru a urma unul din aceste cursuri, contactati Crucea Rosie Bacau! Formular de inscriere la curs