
În Școala Gimnazială Smaranda Apostoleanu Colonești a fost organizat recent un exercițiu în care au fost implicați elevii și cadrele didactive și care a presupus simularea unui cutremur. Au fost exersate astfel modalitățile de reacție în cazul proceducerii unui cutremur, precum și după terminarea mișcărilor seismice.
Acest exercițiu a fost organizat de voluntarii din cadrul Subfilialei Colonești de Cruce Roșie, cu sprijinul conducerii unității de învățământ și a cadrelor didactice implicate. Potrivit scenariului, seismul a produs o serie de avarii la clădirea şcolii, și a cuprins adăpostirea elevillor în timpul seismului, precum și evacuarea acestora în siguranță, după finalizarea acestuia.
Prin acest exerciţiu se urmăreşte formarea unui comportament adecvat care să le asigure participanţilor un grad ridicat de siguranţă şi protecţie în caz de cutremur.
Activitățile se derulează în cadrul Proiectului “Fii implicat în Colonești!”, cofinantat din Fondul Social European …