Arhiva lunara: august 2012

Tabără de pregătire pentru Situații de urgență și dezastre

12.08.2012

Crucea Roșie Română organizează o tabără de pregătire pentru situații de urgență și dezastre, ce se va desfășura la Cheile Grâdiștei, în Brașov, în perioada 20-26 august 2012.

De la fiecare filială de Cruce Roșie vor participa câte 2 voluntari cu vârsta de minimum 18 ani, care să facă parte din detașamentele de intervenție ale Crucii Roșii. Anul acesta, pe lângă voluntarii români, vor participa și voluntari din Germania, Olanda și Bulgaria, precum și un reprezentant din partea Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie. Această tabără are ca scop pregătirea voluntarilor prin oferirea unor ateliere cu tematică special pe situații de urgență și dezastre. În urma acestor ateliere, participanții vor dobândi atât noțiuni teoretice cât și abilități practice precum evaluarea nevoilor sociale, sprijin material, acordarea primului ajutor, sprijin psihologic, montarea unui cort și folosirea logisticii necesare asigurării …

Postat în Noutati

Activitatea voluntarilor de la Crucea Roșie Bacău continuă pe litoral

06.08.2012

În cadrul proiectului Primul ajutor pe litoral, voluntarii de la Crucea Roșie Bacău își continuă activitatea de acordare a primului ajutor de bază turiștlor aflați în tabăra Youth Hostel Eforie Sud și Centrul de agrement 2 Mai.

Până acum, 100 de persoane au primit îngrijiri din partea voluntarilor, iar 3 cazuri majore au necesitat transportul de urgență la spital. Majoritatea cazurilor întâmpinate au plăgile, traumatismele, arsurile solare și insolațiile.

În cele din urmă, seria a 4-a de voluntari a colaborat foarte bine și cu cadrele medicale care au fost prezente la cabinetele medicale din incinta taberelor, rezultatele fiind vizibile atât pentru turiști cât și pentru echipajele de prim ajutor ale Crucii Roșii Bacău. Dând dovadă de eficiență și unitate, voluntarii au avut totuși timp să se și distreze.…

Postat în Noutati

Turistii din Belorussia si-au continuat drumul spre vacanta si cu sprijinul Crucii Rosii Bacau

07.07.2012

Vineri, 6 iulie 2012, Crucea Roșie Bacău a distribuit pasagerilor, din autocarul implicat în accidentul rutier ce a avut loc pe raza comunei Săucești, 40 de pachete cu alimente (conserve de pateu, pâine, biscuiți, ciocolată), ceai și 49 sticle de apă plată. De asemenea, reprezentanții Crucii Roșii au pus la dispoziția pasagerilor un număr de telefon unde cei  46 de turiști din Belorussia pot fi contactați de către rudele lor din țară.

La ora 10.05, autocarul avariat în evenimentul rutier a fost urcat pe un trailer și transportat la Vama Bacău.

La ora 10.30, un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Bacău şi un echipaj din cadrul Crucii Roşii, au preluat şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău un număr de patru minori care acuzau dureri abdominale şi dureri în zona capului. Alți 20 de copii au fost …

Postat în Noutati

EDIȚIE JUBILIARĂ PENTRU CONCURSUL PENTRU EDUCAȚIE SĂNĂTATE ȘI PRIM AJUTOR “SANITARII PRICEPUȚI”

PROIECT FINANȚAT CU SPRIJINUL PRIMĂRIEI BACĂU ȘI CONSILIULUI LOCAL BACĂU

Bacău, 02.06.12: Demarat în anul 1962, la inițiativa Comitetului de Cruce Roșie Bacău, Concursul pentru Sănătate şi Prim-Ajutor „Sanitarii Pricepuţi” împlinește în acest an 50 ani de existență. Este singurul concurs de acest gen care se desfăşoară în şcolile şi liceele din România, bucurându-se de un interes deosebit din partea elevilor şi a cadrelor didactice.

Dintre obiectivele sale se numără: însuşirea cunoştinţelor despre acordarea corectă a primului ajutor de bază, dezvoltarea sentimentului solidarităţii umane faţă de cei aflaţi în suferinţă, noţiuni privind adoptarea unui mod de viaţă sănătos, precum şi însuşirea cunoştinţelor despre Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie.

În zilele de 3 și 4 iunie, Sala de Atletism Bacău găzduiește Concursul “Sanitarii Pricepuți”- faza județeană, pentru clasele IX-XII și V- VIII.

Accidentele, rănile şi bolile pot apărea …

Postat în comunicate

România lansează oficial Anul  European al  Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii între Generaţii 

Bucureşti, 2 martie 2012 – Conferinţa naţională de lansare a  „Anului  European al  Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii între Generaţii” va avea loc la Bucureşti – hotel Intercontinental -, în data de 2 martie 2012. Dna Claudia Boghicevici, ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, şi dl Idu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, vor vorbi în deschiderea conferinţei.

În cadrul  acesteia,  principalii vorbitori  din  mediul academic şi sectorul public vor prezenta consecinţele procesului de îmbătrânire a populaţiei în România, precum  şi  domeniile majore de intervenţie pentru dezvoltarea unei societăţi inclusive pentru toate vârstele. Reprezentanţii Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice, o serie de personalităţi desemnate drept ambasadori naţionali ai Anului European, precum şi alte persoane mai în vârstă vor vorbi de asemenea despre propria lor experienţă de viaţă.

Exemple de bune practici vor fi prezentate de diferite ONG-uri, autorităţi locale  …

Postat în comunicate