Un băiat de 17 ani din Bacău va putea merge din nou

Crucea Roșie Română, filiala Bacău,  s-a implicat  în cazul lui Andrei Chirieac, un băiat de 17 ani din Bacău, diagnosticat în urmă cu patru luni cu osteosarcom (tumoră malignă) la genunchiul stâng.

Tratamentul medical a constat în patru ședințe de chimioterapie, după care a fost necesară o intervenție chirurgicală imediată, prin care să fie înlocuită partea afectată cu endoproteză de genunchi. Orice întârziere, deviere de la tratament sau operație ar fi putut avea consecințe iremediabile. Endoproteza presupune un cost de aproximativ 15.000 de euro, o sumă mult prea mare pentru părinții băiatului, oameni cu posibilități materiale reduse.

Tatăl băiatului, Chirieac Vasile, este cel care a adus cazul în atenția Crucii Roșii Române, filiala Bacău, și ne-a adresat rugămintea de a-i sprijini demersurile, prin deschiderea unui cont pe numele nostru, având în vedere statutul de ONG de utilitate publică al Societății Naționale de Cruce Roșie, filiala Bacău.

Ne bucurăm că acțiunile sale au fost încununate de succes și că într-un răstimp scurt a reușit să adune suma necesară operației. Astfel, Andrei Chirieac a putut să plece în Italia, acolo unde s-a desfășurat operația atât de necesară, operație  încheiată cu succes.

Mulțumim tuturor celor care l-au sprijinit cu donații în bani în contul Societății Naționale de Cruce Roșie, filiala Bacău, deschis special pentru acest caz:  SC AEROSTAR SA Bacău, AGROINDUSTRIALA SA Bacău, PARTENER SRL, FURGON SERV SRL, ANAS TRADING SRL, FIALD IMOBILIARE SRL, ELMET INTERNATIONAL SRL, dar și celorlalți donatori, precum SC DEDEMAN SRL și alții.

Ne bucurăm din suflet că băiatul va putea merge din nou.Andrei 6

Posted in comunicate