Tabăra de Educație Umanitară a Crucii Roșii Române, Cheile Grădiștei 2012

În perioada 27 noiembrie-2 decembrie, 2 voluntari din cadrul Crucii Roșii Bacău au participat la Tabăra de Educație Umanitară, organizată de Crucea Roșie Română.

Tabăra  a avut ca scop formarea de animatori de valori umanitare, prin îmbinarea noțiunilor de teorie în cadrul seiunilor de training cu atelierele de lucru și activități recreative.
Deși a trecut aproape o săptămână de când voluntarii Crucii Roșii Bacău s-au întors din tabără,  cei doi încă duc dorul celorlalți tineri cu care au interacționat. Sut entuziasmați că pot evoca sentimentele de acolo și sunt dornici să pună în practică ceea ce au învățat.


“Felicitări pentru voluntarii pe care i-ați desemnat să participe la Tabăra de Educație Umanitară pe care am organizat-o în perioada 27 noiembrie – 2 decembrie la Cheile Grădiștei – jud Brașov!
Am avut o săptămână intensă, în care am învățat cu toții despre noi, despre cei de lângă noi, despre lumea în care trăim și despre cum putem trăi și acționa conform Principiilor Fundamentale ale Crucii Roșii.
Am creat un grup de animatori, Tineri – Actori ai Schimbării, care sunt pregătiți să:
– Formeze alți voluntari din filiale pentru a susține sesiuni de valori umanitare în școli și licee
–  Susțină ei înșiși, în echipele formate, aceste sesiuni de valori umanitare în școli și licee
Modulele de difuzare a valorilor umanitare concepute pentru durata a 50 de minute, sunt urmate de posibilitatea de a prezenta Principiile Fundamentale ale Crucii Roșii într-o formă artistică, prin: dans, muzică, arte vizuale, teatru, sport”, a delcarat d-ra Anca ZAHARIA, specialist de Relații Internaționale și Drept Internațional Umanitar.
Responsabil și foarte implicat în rezolvarea sarcinilor sale de voluntar, unul dintre voluntarii băcăuani ne-a spus că prin participarea sa în această tabără interactivă și educativă, a avut ocazia să îți perfecționeze cunoștințele de până acum, din domeniul Crucii Roșii.



“Pot spune că a fost o experiență extraordinară și că am plecat din tabără mai bogat din două puncte de vredere. Primul motiv este că m-am întors cu un bagaj de cunoștințe ce țin de Crucea Roșie, de acțiunile și proiectele acesteia dar și despre principiile pe care se bazează Mișcarea de Cruce Roșie.  Al doilea motiv este faptul că tot timpul petrecut acolo am fost înconjurat de oameni extraordinari, oameni inteligenți, optimiști, buni la suflet și foarte dedicați activităților desfășurate de filialele de Cruce Roșie din care fac parte.
Abia aștept să împart cunoștințele dobândite în această tabără cu voluntarii, colegii și prietenii mei.
Mulțumesc tuturor celor care au făcut eforturi ca această tabără să aibă loc.
Nu o să uit niciodată pe toți voluntarii sau mai bine zis prietenii mei din celelalte orașe!”, a spus Căliman Cosmin, voluntarul Crucii Roșii Bacău.
Felicitări tuturor participanților! Sincere aprecieri trainerilor și mulțumiri Crucii Roșii Române că au adunat la un loc atâția oameni care au trăit clipe minunate împreună, atât de frumos și de intens în această tabără.
Posted in Actiuni, Noutati