Se încheie Caravana “Moș Crăciun” a Crucii Roșii Bacău , Ediția a VI-a

 

Bacău, 21 decembrie 2012: Timp de o săptămână, atât în mediul rural cât și în mediul urban, voluntarii Crucii Roșii Bacău s-au deplasat în localitățile Traian, Secuieni, Odobești, Măgirești, Comănești, Moinești, Onești, Oituz, Slănic Moldova, Colonești, Răchitoasa, Izvorul Berheciului, Buhuși, Podiș, Luncani, Bacău, pentru a împărți cadouri persoanelor nevoiașe și neajutorate. Caravana “Moș Crăciun” a Crucii Roșii Bacău, aflată la cea de-a șasea ediție, și-a propus să-i sprijine și anul acesta pe băcăuanii cu un venit minim garantat și să le asigure acestora cele necesare pentru perioada sărbătorilor de iarnă.

 

Cu sprijinul Asociației Betania, SC Inan Impex SRL, cetățenilor și a cadrelor didactice și elevilor din  8 instituții de învățământ din județul Bacău (Școala “Alexandru Ioan Cuza”, Școala “Mihail Sadoveanu”, Liceul Catolic “Sf. Iosif”, Colegiul Național de Arte “George Apostu”, Colegiul “Mihai Eminescu”, Colegiul Național “Ferdinand I”, Colegiul Economic “Ion Ghica”, Școala “Ion Creangă”, Școala “Mihai Drăgan”, Grupul Școlar “Petru Rareș”, Școala „Miron Costin”), peste 300 de vârstnici, 170 de familii nevoiașe și 500 de copii din județul Bacău au primit în perioada 17 decembrie-21 decembrie a.c., pachete cu alimente, produse de igienă, articole de vestimentație, dulciuri și jucării.

 

În cadrul acestui proiect, voluntarii Crucii Roșii Bacău au realizat și o distribuție de tichete sociale pentru 260 de persoane afectate de sărăcie, cheltuielile aferente achiziționării acestor tichete, sub forma unui carnet, cu valoarea de 50 de lei fiecare, fiind suportate din fondurile campaniei 2%.

 

“Suntem bucuroși de faptul că am reușit și anul acesta să organizăm și să desfășurăm această caravană, prin intermediul căreia am putut să le oferim ajutorul nostru persoanelor cu un nivel de trai de subzistență și care nu au ce pune zilnic, pe masă. Pentru astfel de persoane, fie că aceștia sunt copii sau vârstnici, sărbătorile aproape că nu există, și nici mesele festive. Am întâlnit mulți copii care nu aveau ce să mănânce și nici haine groase pentru a face față gerului din această iarnă. De aceea, suntem mulțumiți că ne-am îndeplinit  obiectivele și că le-am putut asigura unora dintre semenii noștri, hrana și cele necesare pentru masa de Crăciun. Mulțumim tuturor partenerilor și voluntarilor care au contribuit la implementarea și desfășurarea proiectului Caravana “Moș Crăciun”, Ediția a VI-a, a declarat domnul Dan Marcel BABLIUC, director la Crucea Roșie Bacău.

Crucea Roșie Bacău

Director

Lt. Col. (r) Dan Marcel BABLIUC

Posted in comunicate