Crucea Roșie Română, filiala Bacău, sărbătorește Ziua Mondială de Prim Ajutor

Crucea Roșie Română marchează sâmbătă, 14 septembrie, Ziua Mondială de Prim Ajutor, având ca temă “Primul Ajutor și Siguranța Rutieră”.

Având în vedere importanţa acestui moment, dar mai ales faptul că a devenit deja o tradiţie, Crucea Roşie, filiala Bacău, va asigura, în colaborare cu organizatorii şi cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, buna desfăşurare a Raliului Moldovei, ce se va desfăşura în perioada 13-14 septembrie.

Astfel, vom asigura medicina de urgenţă pe toată perioada competiţiei, prin Serviciul de ambulanţă al Crucii Roşii Bacău, primul şi singurul serviciu de ambulanţă al Crucii Roşii Române.

Ambulanţele nostre, dotate corespunzător, vor fi însoţite de personal medical de specialitate, iar voluntarii vor fi prezenţi în diferite puncte ale traseului, pregătiţi să acorde primul-ajutor de bază, în cazul apariţiei unor accidente nedorite.

Statisticile arată că, în prezent, la nivel mondial se produce o fatalitate pe șosele la fiecare 30 de secunde. În Europa, studiile arată că mai mult de 50%  din totalul deceselor rezultate din accidente rutiere au loc în primele minute de la accident, chiar înainte de sosirea serviciilor de urgență.

Milioane de persoane sunt rănite sau ucise anual  de leziuni pentru că nu s-a acordat primul ajutor la timp sau s-a intervenit inadecvat. Luarea unor măsuri adecvate imediate și aplicarea tehnicilor corespunzătoare de prim ajutor, pot reduce considerabil numărul  de decese.

Mișcarea de Cruce Roșie reprezintă unul dintre liderii mondiali în  educarea  și furnizarea primului ajutor. De peste 137 de ani, primul ajutor a fost unul dintre principalele servicii prestate de voluntari ai Crucii Roșii Române.DSCF8035

Posted in Noutati