Crucea Roșie Română aniversează 141 de ani de activitate umanitară neîntreruptă

În data de 4 iulie, Crucea Roșie Română aniversează 141 de ani de activitate umanitară neîntreruptă. Suntem recunoscători nenumăratelor generații de voluntari care au acordat de-a lungul timpului ajutor tuturor celor în nevoie, indiferent de condiții. Ne mândrim cu surorile de Cruce Roșie care au alinat suferința răniților și bolnavilor în timp de război, care au tratat copii, tineri și bătrâni în timpul epidemiilor de malarie, holeră, tifos și tuberculoză, care au contribuit la reîntregirea familiilor separate de război sau de regimul opresiv.

Crucea Roșie a fost și în această perioadă, ca de fiecare dată, alături de băcăuani. Weekendul trecut a fost unul încărcat de evenimente: Hramul Bacaului, care s-a desfășurat in zona din fata Stadionului Municipal și  “Street Delivery”, pe Aleea Parcului si zona din fata Teatrului de vara. Ambele evenimente au strans un numar mare de participanti, iar echipajele Crucii Rosii Romane – Filiala Bacău au fost prezente in cele doua locatii. Au fost organizate puncte pentru acordarea primului ajutor (pavilioane, truse de prim ajutor, voluntari instruiti in acest sens), avand in vedere temperaturile extreme din perioada mentionata.

Faptele de excelență din istoria acestei organizații ne motivează și ne obligă să ne adaptăm mereu la ce este nou și să rămânem în prima linie a sprijinului umanitar. Vom continua să aducem bucurie și speranță celor care au nevoie de noi.

 

19692589_1438835006196129_1234389228_n

 

 

Posted in Noutati