Crucea Rosie Bacau a marcat Ziua Mondiala de Prim Ajutor

Crucea Roșie Română, filiala Bacău, a marcat sâmbătă, 13 septembrie, Ziua Mondială de Prim Ajutor. Având în vedere importanţa acestui moment, voluntarii noștri au realizat demonstrații de prim ajutor în cadrul primei ediții a festivalului educational „Zilele Parcului Gheraiesti”, un eveniment ce și-a propus să promoveze parcul bacauan in comunitate.

Au fost prezentat principalele măsuri de prim ajutor de bază: resuscitarea, modalitățile de intervenție în caz de hemoragie și fracturi, cum trebuie procedat și mai ales cum nu trebuie procedat în caz de accident, etc. Participanții au fost deosebit de interesați de noțiunile prezentate și de tot ce presupune să fii voluntar la Crucea Roșie Bacău.

Milioane de persoane sunt rănite sau ucise anual  de leziuni pentru că nu s-a acordat primul ajutor la timp sau s-a intervenit inadecvat. Luarea unor măsuri adecvate imediate și aplicarea tehnicilor corespunzătoare de prim ajutor, pot reduce considerabil numărul  de decese.

Mișcarea de Cruce Roșie reprezintă unul dintre liderii mondiali în  educarea  și furnizarea primului ajutor. De peste 138 de ani, primul ajutor a fost unul dintre principalele servicii prestate de voluntari ai Crucii Roșii Române.

Postat în Noutati

În arhivă