Comunicat de presa 26 iulie – Crucea Rosie Bacau a ajutat o familie fugita din Siria

Violenţele armate prelungite din Siria au dus la un numar crescut de persoane care fug din casele lor către alte locaţii din Siria sau fug în alte ţări, iar numărul de refugiaţi este din ce în ce mai mare. O astfel de situaţie s-a înregistrat şi în judeţul nostru, unde o familie s-a refugiat în comuna Prăjeşti.

Astfel, Suleyman Lucica, căsătorită cu un cetăţean sirian, având naţionalitate română, originară din localitatea Prăjeşti, jud. Bacău, şi cei trei copii minori au părăsit cu dificultate Siria şi s-au întors în casa în care a locuit femeia până să plece din ţară. Soţul, de origine siriană, nu a putut să plece din ţara natală.

Din păcate, casa este grav avariată în acest moment, au dispărut mobila şi aparatura electrocasnică în întregime în perioada în care nu a locuit nimeni acolo, iar oamenilor le este foarte greu să trăiască în aceste condiţii.

Voluntarii Crucii Roşii Române, filiala Bacău au mers joi, 25 iulie, cu produse alimentare, cu produse igienico-sanitare, dezinfectant, comprese sterile şi haine provenite din donaţii, pentru a ajuta astfel familia în cauză.

Posted in comunicate