Arhiva lunara: June 2017

Sprijin de la Crucea Rosie Bacau pentru o familie din satul Poiana Negri. Gospodaria le-a fost distrusa de un incendiu.

Un incendiu devastator a distrus recent o întreagă gospodărie, în satul Poiana din comuna Negri. Trei persoane, o femeie cu doi băieți, au rămas pe drumuri și dorm în acest moment sub cerul liber sau pe la vecini. Echipa Crucii

Posted in Noutati

Crucea Roșie Bacău se implică în derularea programului Școala altfel

Crucea Roșie Bacău continuă să vină în sprijinul elevilor și cadrelor didactice prin implicarea in programul Școala altfel. De data aceasta, colegii noștri au mers la școlile gimnaziale din localitățile Balcani și Frumoasa. Peste 100 de elevi au aflat aspecte

Posted in Noutati